A 2-a ediție Made in Romania

Ediția 2018

Interesul companiilor pentru proiectul Made in Romania a fost sensibil mai ridicat în a doua ediție, astfel că la finalul perioadei de nominalizare (15 ianuarie – 16 februarie), în proiect erau înregistrate 201 companii, cu 20% mai multe decât în prima ediție. Acest succes a putut fi atins cu suportul membrilor Comitetului de Nominalizare, al Juriului, al partenerilor, dar mai ales al companiilor care au intrat în Liga BVB în prima ediție și care au fost ambasadori ai Made in Romania.

Dintre cele 201 companii înregistrate, Bursa de Valori București împreună cu Comitetul de Nominalizare, format din 12 experți din diverse ramuri ale economiei și bine ancorați în realitățile economiei locale, au ales 50 de companii semifinaliste. A fost o muncă grea, deciziile s-au luat dificil, deoarece fiecare companie are o poveste unică, chiar dacă unele activează în același domeniu.

În următoarea etapă a proiectului, ștafeta a fost predată Juriului, căruia i-a revenit sarcina dificilă de a selecta doar 14 companii care să intre în Liga BVB. A 15-a companie a fost selectată prin vot public. Sesiunea de vot s-a derulat în perioada 19 martie – 3 aprilie, interval în care pe site-ul www.bvbleague.ro au fost înregistrate 42.540 de voturi, de aproape patru ori mai multe voturi decât în prima ediție a proiectului Made in Romania, din anul 2017. Lista finală a celor 15 companii a fost anunțată oficial pe data de 25 aprilie 2017, în cadrul Galei Made in Romania.

În perioada mai – noiembrie, finalistele și celelalte 35 de companii semifinaliste au beneficiat de un program special dedicat susținerii dezvoltării consistente pe termen lung a afacerilor, în care au fost acoperite subiecte precum marketing și branding, strategie și inovare, audit și finanțarea dezvoltării.

Made in Romania

Vrei să afli mai multe despre Made in Romania?

Despre Pentru companii Pentru parteneri Știri

201 de nominalizări

Companii

50 de companii semifinaliste

15 companii finaliste

01.
02.
03.
04.
05.
06.
07.
08.
09.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

Allview (Visual Fan)

Cel mai mare producător român de telefoane mobile, tablete si alte gadgeturi

Vezi website

ApiLand

Compania cu cea mai variată gamă de produse apicole din România

Vezi website

Aqua Carpatica (Carpathian Springs)

Al doilea cel mai vân­dut brand în întreaga piaţă de apă minerală naturală

Vezi website

Bebe Tei

Cel mai mare magazin specializat cu produse pentru femeile gravide si pentru copii între 0 si 4 ani.

Vezi website

Bilka Steel

Liderul pietei de sisteme pentru acoperisuri.

Vezi website

Cărturești (Direct Client Service)

Lant de librarii-concept, dedicat unei noi experiente de cumparare si promovare de carti si evenimente culturale.

Vezi website

City Grill

Cel mai mare lant românesc de restaurante.

Vezi website

Cramele Recas

Cel mai mare exportator de vin îmbuteliat din România.

Vezi website

Farmec

Cel mai mare producator român de cosmetice.

Vezi website

iHunt Technology Import Export

Importator direct de telefoane mobile si accesorii din China si distribuitor de telefoane mobile sub brand propriu.

Vezi website

Musette

Unul dintre cele mai prestigioase branduri de fashion din lume.

Vezi website

Qualitance

Dezvoltator de produse si servicii digitale inovatoare alaturi de mari companii din întreaga lume, folosind tehnologii emergente – IOT, blockchain, machine learning, AR si VR.

Vezi website

Simultan

Cel mai mare procesator de lapte cu capital integral românesc.

Vezi website

Te-Rox Prod

Cel mai mare furnizor european de centuri de siguranta, huse si scaune auto pentru copii.

Tremend Software

Dezvoltator de solutii IT bazate pe tehnologii emergente precum inteligenta artificiala, IOT, machine learning sau microservicii.

Vezi website

Poveștile unice ale finaliștilor — Ediția 2018

Cartea Made in Romania

Interesul companiilor pentru proiectul Made in Romania a fost sensibil mai ridicat în a doua ediție, astfel că la finalul perioadei de nominalizare (15 ianuarie – 16 februarie), în proiect erau înregistrate 201 companii, cu 20% mai multe decât în prima ediție. Lista finală a celor 15 companii a fost anunțată oficial pe data de 25 aprilie 2017, în cadrul Galei Made in Romania. În perioada mai – noiembrie, finalistele și celelalte 35 de companii semifinaliste au beneficiat de un program special dedicat susținerii dezvoltării consistente pe termen lung a afacerilor, în care au fost acoperite subiecte precum marketing și branding, strategie și inovare, audit și finanțarea dezvoltării.

Descarcă gratuit

Media

Galerie foto

Gala Made in Romania, ediția a doua


Galerie video

Gala Made in Romania, ediția a doua

7/24 Capital: Musette, o poveste Made in Romania