Testimoniale companii

Apreciem că am fost nominalizați de Bursa de Valori București și partenerii săi în programul Made in Romania și că prin acest proiect se acordă atenție și companiilor mici din piață, dar cu potențial și dorință de dezvoltare. Ne bucurăm că facem parte din acest proiect și sperăm ca povestea noastră să îi inspire și pe alții.

Ovidiu Bodea

Fondator ApiLand

“Programul Made in Romania are un scop bine definit cu care noi rezonăm: identificarea viitoarelor motoare ale economiei românești și asistarea acestora pe parcursul unui an pentru a le sprijini în dezvoltarea afacerilor. Ne dezvoltăm într-o societate în continuă mișcare și evoluție, iar schimbul de informații și experiențe care are loc în cadrul acestui program poate avea o influență pozitivă la nivelul companiilor participante.”

Horațiu Țepes

Fondator Bilka

Ne bucurăm fim parte a programului Made in Romania, o prezență ce ne onorează și ne confirmă încă o dată performanța de a fi în avangarda companiilor românești. O recunoaștere în plus industria de IT&C din Romania este competitivă nu doar la nivel local și regional, ci și global.

Ioan Cocan

Co-fondator Tremend